13.6 C
Râșnov
sâmbătă, 5 octombrie 2024
AcasăRâşnovLa Râşnov, turiştii merg după urşi

La Râşnov, turiştii merg după urşi

Din observatorul din Valea Lungă, animalele pot fi admirate în mediul lor natural, nu la boxa de gunoi

-

Turiştii care vor să admire carnivore mari, în deplină siguranţă şi fără a „momi” ursul cu dulciuri la margine de drum, pentru o poză virală o pot face la observatorul din Valea Lungă de la Râşnov. Aici, în confortul unei încăperi, ei pot vedea urşi şi, cu puţin noroc, lupi sau râşi. De asemenea, din observator pot fi admiraţi şi mistreţi sau alte animale care trăiesc în pădurile Râşnovului.


Observatorul, care funcţionează într-o cabană de lemn, a fost amenajat în anul 2017, într-o zonă care oferă peisaje spectaculoase, la care se ajunge prin Cheile Râşnoavei, şi de atunci este deschis în perioada în care urşii sunt activi, respectiv perioada martie – noiembrie.
Potrivit directorului Ocolului Silvic Râşnov, ing. Puiu Gheorghe, pentru a putea vedea urşii din observator, grupurile de turişti trebuie să fie mai mari de 2 persoane şi mai mici de 15 persoane. „Turiştii vor fi însoţiţi de un maestru de vânătoare. Observaţiile se fac seara, când animalele încep să fie mai active”, a declarat reprezentantul Ocolului Silvic Râşnov.
Rezervările la observator se fac la numărul de telefon 0730-653.747, iar tariful este de 25 euro de persoană, tarif care a rămas neschimbat din anul 2017.

mai mult la   /bzb.ro/

Lasă un răspuns

Must Read

‘Idolul mitocanilor, al cocalarilor, al analfabeţilor’! Scriitorul care s-a certat cu...

0
Scriitorul Igor Bergler a povestit detaliat episodul întâlnirii, la Târgul de Carte Gaudeamus, cu George Simion, liderul AUR, „idolul mitocanilor, al cocalarilor, al analfabeţilor...

Descoperă mai multe la Râșnov | Brașov ⓜ mapamond media

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura