-6.6 C
Râșnov
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăBrașovAeroportul internațional Ghimbav-Brașov ar putea fi dat în folosință peste un an

Aeroportul internațional Ghimbav-Brașov ar putea fi dat în folosință peste un an

-

Cu un stadiul al lucrărilor ajunse la un nivel de 70-80 la sută, reprezentanții Consiliului Județean Brașov estimează că Aeroportul Internațional Brașov va putea fi dat în folosință în noiembrie 2022, transmite Agentia de presă Rador.

Responsabilul cu implementarea proiectului Aeroportului Brașov, Alexandru Anghel, speră ca lucrările să se încheie în primul trimestru al anului următor, după care, până la inaugurarea din 1 noiembrie 2022 se vor face testele tehnologice și angajarea de personal.

„Săptămâna aceasta se va semna contractul pentru proiectarea spațiului aerian și a procedurilor de zbor. Urmează să se finalizeze evaluarea documentației pentru clădirea de contingență și echipamentele de radionavigație, după care se semnează contractul și se dă ordinul de execuție, proiectare și furnizare a acestor echipamente. Avem în derulare contracte cum este drumul de acces din drumul județean și parcarea din fața terminalului, drumul de handling care se continuă cu drumul tehnologic, pentru accesul echipamentelor la platformă, uzina electrică și rezerva de apă, cabine de poartă remiza PSI, toate acestea estimăm că vor fi gata la începutul anului viitor”.

Aeroportul internațional Ghimbav-Brașov ar putea fi dat în folosință peste un an

Lasă un răspuns

Must Read

‘Idolul mitocanilor, al cocalarilor, al analfabeţilor’! Scriitorul care s-a certat cu...

0
Scriitorul Igor Bergler a povestit detaliat episodul întâlnirii, la Târgul de Carte Gaudeamus, cu George Simion, liderul AUR, „idolul mitocanilor, al cocalarilor, al analfabeţilor...

Descoperă mai multe la Râșnov | Brașov ⓜ mapamond media

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura