Clotilde Armand : D-nei Firea îi este foame de bani

0
285
Am văzut recent că echipa diamantelor din PSD s-a reunit la București sub conducerea d-nei Firea (nimeni nu putea fi mai potrivit pentru o asemenea adunătură de loseri) și a început campania electorală lansând atacuri la adresa mea. Ce inepții a putut să mai debiteze? E supărată doamna de Voluntari că la Sectorul 1 nu se mai poate fura ca în vremea PSD, este tare supărată că nu se fac investiții sau că nu stau pe la televizor toată ziua ca să-mi aud ode plătite din bani publici.
Bun. Și acum hai să vorbim pe date, pe fapte, pe cifre.
Pe date:
Ce face doamna de Voluntari atunci când nu se plictisește la Ministerul Egalității de Șanse:
– există o investigație jurnalistică semnată de platformele Buletin de București și Centrul de Investigatii Media care ne arată foarte clar cum Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului (DGASPC) Ilfov nu vede nimic în neregulă că 32 de oameni trăiesc în „miros de fecale și urină” și „printre ploșnițe” într-un centru pentru care statul plătește 20 de mii de euro lunar. Acesta este Centrul „Armonia” al Asociației Sfântul Gabriel cel Viteaz, în spatele căruia se află Ligia Enache și Ștefan Godei, apropiați ai cuplului Pandele-Firea. Pentru asta trebuie să răspundă în fața legii. Dar dna Firea tace.
– dna. Firea înfiinţează 237 de posturi noi în cadrul Ministerul Familiei, pentru care românii vor plăti 6 milioane de euro anual – are astfel peste 1.000 de subalterni care nu fac nimic în cadrul ministerului pe care îl conduce;
– Ministerul Familiei plătește unui privat chirie de 500.000 de euro pentru sediu și a refuzat ofertele RAAPPS;
Mai aflăm că Dan Tudorache a revenit în conducerea executivă a PSD Sectorul 1, anunțul a fost făcut de Gabriela Firea. Alături de el vin și principalii săi colaboratori, care l-au ajutat să scurgă către firmele de casă milioanele de euro din banii locuitorilor Sectorului. Este nevoie de bani la partid, a început campania electorală.
Pe fapte:
Scurt bilanțul DNA al realizărilor PSD în Sectorul 1 ca să înțelegeți de ce vrea d-na catastrofelor administrației din București să vină înapoi PSD:
– Prejudiciu record de 944,5 milioane lei – dosarul Romprest;
– Achizițile frauduloase din pandemie -tablete, termoscanere și nebulizatoare- prejudiciu 67,8 milioane lei;
– Corupție și spălare de bani negri, aproximativ 4 milioane euro – dosarul Diamantelor.
Pe cifre:
Fiindcă a deschis subiectul investiții la Sectorul 1 las aici lista proiectelor blocate de majoritate PNL PSD:
• 1,5 miliard lei Acord cadru pentru reabilitarea/modernizarea tuturor străzilor din S 1
• 250 milioane lei Termoficare de la Soare
• 240 milioane lei Reabilitarea termică de blocuri
• 100 milioane lei Fotovoltaice pentru clădirile administrative din S 1
• 50 milioane lei Bazinul Media
• 13 milioane lei Montarea de fotovoltaice pe 10 școli
• 10 milioane lei Stații de încărcare pentru mașinile electrice
Faceți voi adunarea și vedeți care era dimensiunea jafului de la Sectorul 1. Și atunci când mai auziți ipocrizia aleșilor PNL PSD să le arătați aceste cifre.

Lasă un răspuns